vineri, 27 aprilie 2012
marți, 24 aprilie 2012
Peripeţii gastronomice la Slănic Moldova
Imagine de pe Net, fara legatura cu povestea de mai jos... |
Pe alocuri,
lucrurile stau aşa, numai că te confrunţi şi cu situaţii care te fac să promiţi
că nu mai poposeşti pe la vreo pensiune sau hotel din frumoasa ţară românească
câte zile ai. Ceva de genul acesta am păţit recent, la Slănic Moldova. Superbă
staţiune, mai ales acum, la vreme de primăvară. Cu copaci în floare, sălcii de
un verde crud, ape care coboară în cascade şi păduri inundate de flori
sălbatice.
Numai că aerul de
poveste s-a spart în bucăţi la restaurantul pensiunii unde am poposit în
weekend, ajunsă la două concursuri de cultură generală, în calitate de
însoţitor a concurenţilor botoşăneni.
Ar fi multe de
spus despre timpul petrecut la Slănic, dar prefer să mă amuz cu o poveste cu
accente gastronomice. Totul a început vineri seara, cu o mămăliguţă cu brânză
şi apoi un orez şi ceva pui. Mă rog, până aici era oarecum în regulă, dacă nu
ţinem cont de faptul că existau şi concurenţi ce făcuseră vreo 24 de ore până
la destinaţie, fiind plecaţi tocmai de la Turnu Severin.
După un somn
adânc, a venit şi micul dejun, pe la şapte dimineaţa. Destul de sărăcuţ, dar nu
asta conta, ci precizarea explicită a chelnerilor: ori ceai, ori cafea! Adică
să te ferească Sfântul să îndrăzneşti să ceri şi una şi alta. Cum avusesem
inspiraţia să beau un Ness în balcon, la lumina răsăritului, m-am mulţumit cu
jumătatea de ceaşcă de ceai ce mi s-a pus în faţă…
Bine, mai
departe… Pe la 15.00, când am revenit la restaurant după competiţii, am fost
gratulaţi cu un borş anodin cu un os garnisit cu oarece carne şi mămăliguţă cu
4!!! sarmale, mai mult ambalaj decât umplutură. Spre disperarea comesenilor, nu
se zărea, pe nicăieri, vreun strop de apă. Îl întreb pe chelnerul destul de în
vârstă (după părul alb pe care îl afişa) dacă nu putem primi apă. Mă priveşte
crunt şi cu atâta rămân. Cumpăr pentru unul din concurenţii mei o sticlă de
jumătate de apă, pentru care dau 4 lei… Alţii insistă să primească mult-aşteptata apă şi sunt cadoriţi cu nişte căni ciobite cu apă de la chiuvetă…
Mai mârâim noi în
sinea noastră şi cum se instala plictiseala de atâta stat de pomană întreb o
chelneriţă – în limba română - dacă nu este desert. N-avem!! mi se răspunde.
Plecăm, edificaţi, cu gustul de dulce în coadă de peşte. Numai că, atunci când
mă mai preumblu pe holuri, dau nas în nas cu unii mai perseverenţi, care urcau
ţanţoşi cu nişte bucăţele minuscule de plăcintă în mână. Brusc, îmi creşte
tensiunea şi mă întorc la chelneriţă, care o zbugheşte la bucătărie şi îmi
aduce nefericitele plăcinte…
Trec peste
frumoasa plimbare de seară şi popasul la o altă pensiune – superstilată, cu
oameni tineri, cu care ne-a făcut o reală plăcere să stăm de vorbă – şi ajung
la masa festivă, unde ni s-a spus că va fi foarte frumos… Şi-a fost… O farfurie
cu aperitive obişnuită, nici prea – prea, nici foarte - foarte… Numai că,
întrucât apa se încăpăţâna să nu apară pe masă, oamenii încep să facă poante, salvaţi de
ancestralul simţ românesc al umorului. „Domnilor, au secat toate fântânile din
Slănic Moldova!”, sau „Am ajuns să beau rachiu fără apă”, la care vine replica
în oglindă „Care rachiu?”. Şi dă-i pe râs…
Brusc, apar
multvisatele sticle de apă minerală şi nişte carafe cu coniac, de 2 degete, la
care chelnerul ţine să ne atenţioneze: „Cu grijă, să ajungă la toată lumea!”.
Ne uităm la chelner, ne uităm la coniac şi turnăm în pahare îngrijindu-ne să-i
rămână şi lui jumătate din ce ne-a adus. Mă rog, după încă un fel de mâncare
complet anost, cu nişte cartofi natur, mici arşi şi un fragment infim de pui,
n-am mai văzut nimic până la finalul mesei festive, decât nişte vin ce a fost
consumat, de asemenea, cu maximă moderaţie. Nu de alta, dar învăţasem lecţia de
la primul fel de băutură…
Să mai scriu şi
despre micul dejun de final, la care chelnerul cu aer olimpian ne-a stropşit
pentru că am îndrăznit să ne aşezăm la altă masă decât la cea stabilită de el
(prilej pentru concurenţii mei să plece în cameră şi să nu se mai întoarcă),
sau că în momentul în care am luat străveziile pachete de drum mi s-a spus, pe
şleau, să nu fie mai multe decât e cazul?
Acum, când
povestesc, realizez că a fost o experienţă profund kafkiană şi că multiplicarea
ei va duce la golirea staţiunilor româneşti. E destul de evident de ce-mi fac
eu concediile la bulgari şi la greci de ani buni, în schimbul unor sume de-a
dreptul rezonabile. Mai trebuie spus că niciunul dintre participanţi nu era
vreun gurmand, mai ales că tocmai trecuse de curând Paştele şi mulţi îşi
căutau, probabil, dieta potrivită pentru a-şi rearanja greutatea. Dar de
bunăvoie, nu cu grosolănii sadea, aroganţă şi o calicie total nejustificată,
ţinând cont de sumele virate pentru participanţii la concurs.
Data viitoare,
dacă mai e să merg, aleg eu pensiunea şi restaurantul, cu atenţie maximă la
raportul preţ – calitate. Aşa cum facem şi în viaţa de zi cu zi, mai ales în
condiţii de criză. (Carmen MORARU)
P.S. Dedicaţie pentru Paraschiva Seliman. I-am promis că voi scrie un articol, fie el şi dintr-un unghi anume, despre "sejurul" de la Slănic Moldova.
P.S. Dedicaţie pentru Paraschiva Seliman. I-am promis că voi scrie un articol, fie el şi dintr-un unghi anume, despre "sejurul" de la Slănic Moldova.
marți, 17 aprilie 2012
Sugestie pentru inspectorii OJPC: verificaţi vopseaua de ouă din pieţe!
Cam aşa arată ouăle pe care le-am vopsit pentru Sărbătorile de Paşti din 2012. Frumoase, lucioase, pastelate, tot ce vrei. Vopsite cu substanţe cumpărate din Piaţă, de la ţigănci... Partea interesantă e că ouăle cu pricina nu se usucă şi pace. Ca să le putem ciocni de Paşti, le-am luat cu câte-un şerveţel, le-am cojit cu maxim de atenţie şi tot nu sunt sigură că nu am degustat şi ceva din vopseaua care numai tipografică nu e. Asta este, eu m-am păcălit o dată şi bine, dar la anul s-ar mai putea fraieri şi alţii. Soluţia, niscaiva controale mai serioase ale celor de la OJPC.
duminică, 15 aprilie 2012
sâmbătă, 14 aprilie 2012
miercuri, 11 aprilie 2012
Răcitura „Ouă faberge”
Cunoasteti povestea celebrelor oua
Faberge? Sunt o colectie de 69 de oua, facute special pentru tarii Rusiei:
Alexandru al III-lea si Nicolae al II-lea, cat si pentru o familie din
Moscova, Kelch. Acestea ulterior au fost numite oua imperiale,deoarece s-au
vandut unor familii de rang nobiliar. Cel mai scump ou Feberge licitat
vreodata, a fost vandut in 2007 de catre familia Rothschild, pastrandu-l in
sanul familiei pentru mai de o suta de ani, cu 8,9 milioane lire sterline. Minunata
poveste transpusă in arta culinara ar suna asa:
Ingrediente necesare pentru reteta Oua
Faberge:
coaja de oua - 4 buc;
gelatina - 1/2 pliculet;
supa de pui - 150 ml;
sunca de pui - 100 gr;
porumb din conserva – 100 gr;
ardei gras- 3-4 feliute;
patrunjel – cateva fire.
Din necesarul de ingrediente recomandat veti
obtine 4 portii de Oua Faberge:
Modul de preparare a retetei Oua Faberge:
1. Pentru inceput, pregatim coaja oualor.
In varful fiecarua il spargem si cu grija facem o gaura de aproximativ 1.5- 2
cm diametru. Intoarse invers incercam cu grija sa scoatem albusurile si
galbenusurile. Acestea vor fi folosite pentru alte feluri de mancare. Coaja
spalata o punem la uscat.
2. Gelatina se inmoaie in 30 ml apa
pentru 10 min.
3. Supa de gaina o putem lua in momentul
cand facem o ciorba, sau pur si simplu cand pregatimo salata si
avem nevoie de piept de pui, il fierbem in apa. De acolo vom lua de cat
avem nevoie.
4. Toate ingredientele se toaca
marunt si le punem in felul urmator, in toate cojile de oua in mod
proportional: ardei gras, patrunjelul, sunca, porumbul, ardei gras si inca
putin patrunjel pana se umple oul.
5. Gelatina o punem la bain mare si
mestecam pana se topeste, dar sa avem grija sa nu fiarba, altfel nu va mai fi
buna.
6. Supa de pui se sareaza, adaugam si
gelatina fiarta, mestecam si turnam deasupra ingredientelor in oua.
7. Lasam la rece pentru cel putin 3 – ore. Le
decojim asemenea oualor fierte, doar sa avem grija sa nu folosim unghiile ci
pernutele degetelor, pentru a nu strica forma lor.
Pofta buna!
P.S. Bineinteles, ca ingredientele se pot schimba, pana la urma aceasta reteta de Oua Faberge este o racitura si poate contine orice.
P.S. Bineinteles, ca ingredientele se pot schimba, pana la urma aceasta reteta de Oua Faberge este o racitura si poate contine orice.
Sursa: http://culinare.tv
marți, 10 aprilie 2012
marți, 3 aprilie 2012
luni, 2 aprilie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)