sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Savoarea bucatelor imperiale vieneze

* Austria se laudă cu una dintre cele mai vechi tradiţii culinare, care, de-a lungul timpului, a înglobat influente gastronomice de la popoarele ceh, slovac, turc, maghiar ş.a. *
Deseori în mod incorect asimilată bucătăriei vieneze, bucătăria austriacă îşi datorează renumele bucătarilor care i-au delectat cu cele mai gustoase preparate pe conducătorii Imperiului Austro-Ungar.
Wiener Schnitzel
Unul dintre cele mai faimoase preparate vieneze, “adoptat” cu mare entuziasm în multe ţări ale lumii, este şniţelul vienez, cu o crustă delicioasă din fulgi de porumb, servit adesea în porţii gigantice. Cel tradiţional, scrie www.consiliervacante.ro, este preparat dintr-o felie subţire de carne de viţel, prăjită în untură, însă în ultima vreme au apărut şi cele din carne de porc (“vom Schwein”), pui (“Backhendl”), sau varianta dietetică din carne de curcă (“vom Pute").  Unele sunt prăjite în unt sau ulei vegetal. Garnitura tradiţională este sote-ul de cartofi şi o felie de lămâie. Varianta însoţită de cartofi prăjiţi, orez sau sos de merişoare este exclusiv pentru turişti, bucătarii vienezi considerând combinaţia aproape o ofensă.
La origine, în secolele XVII-XVIII, şniţelul vienez era un preparat festiv, însă ulterior a devenit prima opţiune culinară a austriecilor şi nu numai.
Tafelspitz
Considerat, de asemenea, una din piesele de rezistenţă ale bucătăriei  austriece, Tafelspitz era, se pare, mâncarea preferată a împăratului Franz Josef. Este preparat din carne de vită de cea mai bună calitate, fiartă cu legume şi mirodenii şi servită, în mod tradiţional, cu garnitură de hrean, sos de hrean cu mere sau sos de smântână şi arpagic.
Kaiserschmarrn
Legenda spune că acest desert săţios din aluat de clătite garnisit cu fructe a fost inventat chiar de către împăratul Franz Josef pentru soţia sa, Elisabeta de Bavaria, iar denumirea, în traducere, înseamnă “Amestecul împăratului”. Deliciosul desert, popular şi în Bavaria şi Ungaria (sub denumirea de smarni”), este preparat dintr-un aluat de clătite cu multe oua, cu zahăr caramelizat, stafide, migdale şi bucăţele de fructe, prăjit în unt. După ce se prăjeşte, clătita este feliată, pudrată cu zahăr şi servită cu un sos de mere sau de prune. Apfelstrudel
Cea mai veche reţetă de ştrudel cu mere datează din 1696 şi se găseşte în biblioteca de stat vieneză. Preparatul s-a impus în secolul XVIII în Imperiul  Habsburgic şi se pare că reţeta aluatului derivă din baclavaua turcească sau din phyllo-ul grecesc. Deşi aluatul de ştrudel poate fi cumpărat gata preparat, cel preparat în casă după metoda tradiţională are o savoare cu totul aparte, însă secretele preparării lui sunt bine păzite. Se pare că nici merele folosite la umplutură nu sunt unele obişnuite, ci unele dintr-un soi special, foarte aromate, la care se adaugă mirodenii: scorţişoară, vanilie, dar şi stafide şi fulgi de porumb. Acesta umplutură este “îmbrăcată” într-un aluat de plăcintă foarte subţire şi elastic. Prepararea lui este extrem de laborioasă şi necesită lungi pauze pentru dospirea aluatului. O foaie de ştrudel poate depăşi, adesea, ca dimensiuni, un cearşaf de pat! Austriecii spun ca aluatul trebuie să fie atât de subţire, încât să poţi citi ziarul prin el! Ştrudelul se serveşte cel mai adesea cald, pudrat cu zahăr, lângă ceai, cafea sau chiar şampanie.
Sachertorte
Reţeta originală de tort de ciocolată a fost inventată de Franz Sacher în 1832, pentru Klemens Wenzel von Metternich, şi, de peste 175 de ani, este un simbol al bucătăriei vieneze. Tortul are 2 straturi de aluat pufos lipit cu gem de caise, învelite într-un strat generos de ciocolata şi, ca semn distinctiv, un bănuţ de ciocolată inscripţionat şi un moţ de frişcă. Se serveşte de obicei acompaniind cafeaua vieneză cu lapte.
Pentru faimoasa reţetă a prăjiturii, moştenitorii lui Franz Sacher au intentat proces firmei Demel (cunoscutul lanţ de cofetării şi patiserii) şi, după un lung proces pentru drepturile de autor, ce a durat până în 1965, familia Sacher a reuşit să înregistreze marca. Deşi reţeta este unul dintre cele mai bine păstrate secrete, diferite variante sunt disponibile în majoritatea cafenelelor şi restaurantelor vieneze.
Tortul original se comercializează la recepţia Hotelului Sacher, în aeroportul din Viena, în cofetăriile Sacher din Viena şi Salzburg şi în cafenelele cu acelaşi nume din Graz şi Innsbruck. Totodată, el poate fi comandat şi pe Internet şi este expediat prin curier, în câteva zile, în toate colţurile lumii. Este unul dintre cele mai uzuale cadouri de afaceri, mai ales că este expediat într-un ambalaj elegant şi exclusivist, într-o cutie de lemn personalizată. În 1998, Hotel Sacher a făcut un tort de ciocolată cun un diametru de 2,5 metri, care a intrat în Cartea Recordurilor.