O parte semnificativă a bucătăriei spaniole derivă din cea evreiască şi cea maură. Maurii au fost o influenţă puternică în Spania pentru multe secole şi multe din mâncărurile lor se consumă încă. Însă carnea de porc este foarte populară şi, pentru multe sute de ani, a mânca carne de porc echivala cu o declaraţie de naţionalitate – “limpieza de sangre” (puritatea sângelui) - deoarece acest aliment nu era consumat de evrei sau musulmani.
Bucătăria spaniolă foloseşte de asemenea ingrediente aduse din America, cum ar fi cartofii, roşiile, piperul sau fasolea. Din Spania, aceste alimente au fost mai apoi răspândite în Europa.
Acestea, scrie gustos.ro, sunt câteva din influenţele principale care deosebesc bucătăria spaniolă de bucătăria mediteraneeană, cu care are în comun multe tehnici şi ingrediente. Ingredientul esenţial este uleiul de măsline, iar 50% din producţia mondială de măsline vine din Spania.
Tapas
Când spaniolii ies în oraş, consumă băuturile alcoolice (vinul, berea sau sherry) cu tapa.
Tapa sunt, în esenţă, gustări uşoare, aperitive. În multe regiuni din Spania, ele se includ în preţul băuturii (băuturi alcoolice, nu răcoritoare). În multe baruri există 6 până la 8 feluri diferite de tapa, condimentate cu mult usturoi, chilli sau paprika, şi uneori înotând în ulei de măsline. Tapa pot fi preparate din peşte sau fructe de mare cum ar fi anşoa, sardelele sau scrumbiile în ulei de măsline, sau caracatiţă în sos de roşii, condimentate cu ardei verzi sau roşii. Tapa includ aproape întotdeauna măsline cum ar fi manzanilla sau arbequina. Unul sau mai multe tipuri de pâine sunt de obicei servite cu gustările în sos.
Alte tapa sunt: chorizo al vino (cârnat gătit încet în vin), gambas (crevete prăjit în sos negru sau usturoi), rajo (carne de porc condimentată cu usturoi şi pătrunjel), queso con anchoas (branza castiliană cu anşoa), ensaladilla (legume fierte cu ton, măsline şi maioneză), tortilla (de cartofi), allioli (pastă de usturoi, uneori cu maioneză, pe pâine)
Churro
Churro este o altă mâncare favorită a spaniolilor. Churro este un produs de patiserie dulce şi prăjit în ulei, numit uneori gogoaşa spaniolă. Se consumă cu o cană de ciocolată caldă densă, în care se înmoaie. Churro se prăjeşte până devine crocant. Aluatul se modelează cu churrera, o seringă cu ciocul în formă de stea. În general au formă prismatică şi pot fi curbate sau spiralate. Aroma tipică este cea de scorţişoară şi sunt de obicei servite pudrate cu zahăr.